Aparatul de făcut îngheţată

Aparatul de facut inghetata

Îngheţata este un desert apreciat din cele mai vechi timpuri şi de cele mai diverse culturi, primele menţiuni scrise datând de 2400 de ani, din imperiul persan. Nici aparatele de făcut îngheţată nu sunt o noutate, primele aparate de acest fel fiind inventate în anul 1840. De atunci lucrurile au evoluat continuu. Astăzi îngheţata nu mai este un lux rezervat împăraţilor, prepararea casnică a îngheţatei fiind la îndemâna oricui, iar gustul obţinut poate fi mult peste produsele din comerţ.

Deşi în articolul de faţă vorbim despre aparatele de făcut îngheţată, pentru început trebuie spus că nu este obligatorie achiziţionarea unui asemenea echipament pentru a face îngheţată. Este suficientă existenţa unui congelator şi eventual al unui mixer pentru amestecarea perfectă a ingredientelor. Crema obţinută se va întinde pe fundul unei tăviţe, într-un strat de aproximativ 1 cm grosime, pentru a se răci rapid şi uniform după ce o punem în congelator. Este posibil să se formeze lamele fine de gheaţă, dar cu toate acestea îngheţata obţinută va fi delicioasă.

Aparatele de făcut îngheţată au rolul de a amesteca continuu ingredientele în timpul procesului de răcire. Prin mixare se evită formarea cristalelor de gheaţă şi se obţine o consistenţă cremoasă, plăcută. Ceea ce diferenţiază aparatele de făcut îngheţată este modul în care realizează răcirea îngheţatei, din acest punct de vedere ele împărţindu-se în două categorii. Dar să le luăm pe rând, pe fiecare cu avantajele şi dezavantajele sale.

  1. Aparate de îngheţată cu răcire pasivă
  2. Aparate de îngheţată cu răcire activă (cu compresor)
  3. Alte aparate pentru desert rece
  4. Reţete de îngheţată

1. Aparate de îngheţată cu răcire pasivă

Aceste aparate sunt alcătuite din două elemente principale: un bol special şi un capac cu un mic mixer integrat. Bolul are o construcţie specială, cu pereţi dubli între care se află un strat gros de material care înmagazinează frigul (de obicei apă cu antigel). Acest bol se răceşte în congelator timp de cel puţin 8-24 ore înainte de folosire. Amestecul pentru îngheţată se toarnă în bolul răcit şi se fixează capacul cu mixer şi palete de amestecare. Îngheţata va fi gata în 20-60 de minute.

Exemple din magazinele româneşti de electrocasnice:

Cuisinart Ice Cream Duo, cu o putere 50 W, singurul aparat cu răcire pasivă care poate prepara două şarje de îngheţată în acelaşi timp. Este dotat cu două vase de câte 1 litru. Putem să folosim aparatul cu un singur vas sau cu amândouă. Un alt detaliu care diferenţiază acest aparat de făcut îngheţată este faptul că mixarea se realizează prin rotirea vaselor, paletele de mixare fiind fixe. Astfel scade probabilitatea ca paletele să rămână blocate dacă îngheţata devine mai solidă. Puteţi vedea cum funcţionează aparatul în acest video.

Ariete Soft Ice Cream 634 este un aparat de făcut îngheţată care se încadrează tot la această categorie, dar se detaşează de toate celelalte prin faptul că el include şi un dozator de îngheţată la cornet, asemănător aparatelor stradale. Presiunea necesară umplerii cornetului este asigurată tot de paletele de mixare, puterea motorului fiind de 22 waţi, de 2-3 ori mai mare decât cea obişnuită la această categorie. Acest aparat de preparat îngheţată poate fi o alegere inspirată pentru cei care au copii şi găzduiesc uneori petreceri la care cei mici îşi invită prietenii. Poate fi văzut la lucru în clipul următor:

Avantajele aparatelor cu răcire pasivă:

  • Aparatul este destul de micuţ şi de uşor (până în 3-4 kg)
  • Este ieftin, până în 350 lei (acesta este principalul avantaj)

Dezavantaje:

  • Necesită planificare. Prepararea îngheţatei nu poate fi rezultatul unui imbold de moment, fiind necesară planificarea din timp a acţiunii pentru a permite răcirea corespunzătoare a bolului. Unele gospodine ţin permanent bolul în congelator, fiind astfel oricând gata de utilizare.
  • Unii producători recomandă şi răcirea ingredientelor până la 5 grade Celsius înainte de a le turna în aparat. Îngheţata poate ieşi mai bine, dar va dura mai mult prepararea sa.
  • Poate prepara o singură şarjă de îngheţată, după care bolul trebuie pus la răcit până ziua următoare. Există modele de aparate de preparat îngheţată cu răcire pasivă care se livrează cu două boluri, ceea ce ne permite să facem două şarje de îngheţată. Asta dacă avem în congelator spaţiul necesar pentru două boluri nu tocmai mici.
  • Îngheţata obţinută nu este destul de rece, fiind la o medie dintre temperatura bolului şi a ingredientelor. După preparare poate fi necesară răcirea suplimentară a îngheţatei în congelator pentru timp de aproximativ o oră.

Aparat de facut inghetata cu bol racit in congelator

Pentru unele modele de roboţi de bucătărie de format malaxor există în comerţ, ca şi accesorii opţionale, boluri pentru prepararea îngheţatei. În acest caz robotul va juca rolul de mixer pentru amestecarea îngheţatei, un mixer chiar foarte puternic. Soluţia este perfectă dacă dispuneţi de un robot de bucătărie pentru care este disponibil un astfel de accesoriu. Exemple:

La cumpărarea unui aparat pentru prepararea îngheţatei fiţi atent la capacitatea vasului. Unii producători comunică capacitatea totală a bolului, alţii capacitate de preparare maximă. Capacitatea totală nu corespunde cu capacitatea utilizabilă. Paletele de mixare vor ocupa şi ele un volum şi va fi necesar să rămână suficient spaţiu liber pentru amestecare, să nu dea în afară. De regulă capacitatea utilizabilă este aproximativ jumătate din cea totală.

Vasul aparatului de făcut îngheţată poate avea şi alte utilizări, ca de exemplu pentru răcirea rapidă a băuturilor şi a altor lichide. Sau pentru păstrarea la rece a cuburilor de gheaţă pe masă, la petreceri.

Vasul aparatului de îngheţată va trebui spălat manual, datorită sensibilităţii la temperaturi mari a substanţei folosite pe post de acumulator de frig. Se poate introduce în maşina de spălat vase numai dacă producătorul specifică clar acest lucru în instrucţiunile de utilizare.

2. Aparate de îngheţată cu răcire activă

Aceste aparate de preparat îngheţată dispun de o mică unitate frigorifică proprie, având practic încorporat un mini-congelator cu compresor. Ele realizează nu doar mixarea ingredientelor, ci şi răcirea lor. Spre deosebire de aparatele de îngheţată cu răcire pasivă, acestea nu au nevoie de existenţa unui congelator pentru a putea fi folosite.

Exemple din magazinele româneşti de electrocasnice:

Avantaje:

  • Sunt oricând gata de utilizare, fără o pregătire prealabilă. Răcesc ingredientele până la temperatura optimă în numai câteva minute de la pornire.
  • Pot prepara oricâte şarje de îngheţată una după alta, fără pauză, fără alte operaţii de pregătire prealabile.
  • Îngheţata obţinută are temperatura şi consistenţa corecte, fiind gata de consum chiar şi fără a le mai răci suplimentar în congelator.
  • Unele aparate de îngheţată cu răcire activă au temperatura de răcire reglabilă, de la câteva trepte până la peste 10 trepte şi până la -35°C. Prin modificarea temperaturii, modificăm textura îngheţatei obţinute, putând astfel obţine de fiecare dată îngheţată de consistenţa preferată.
  • Poate prepara şi deserturi care necesită o răcire mai intensă, ca de exemplu şerbet de fructe, gelato, iaurt îngheţat.
  • Există aparate de preparat îngheţată cu două cuve, lucru care permite prepararea simultană a două şarje de îngheţată de arome diferite. Exemplu: DeLonghi Il Gelataio ICK8000.

Dezavantaje:

  • Sunt mai mari şi mai grele decât aparatele de îngheţată cu răcire pasivă, ajungând până la 10-20 kg.
  • Sunt mult mai scumpe (de la 7-800 lei în sus), fiind vorba despre un congelator miniatural, nu doar un vas cu pereţi dubli.
  • Nivelul de zgomot din timpul funcţionării este echivalent cu cel al unui frigider mai zgomotos, sursele zgomotului fiind malaxorul şi compresorul unităţii frigotehnice.

La cumpărarea unui aparat cu răcire activă pentru prepararea îngheţatei este bine să alegem un model cu vas detaşabil. Este important atât pentru curăţarea uşoară a bolului, cât şi pentru o utilizare comodă, putând pune îngheţata neconsumată în congelator fără a fi nevoiţi să o mutăm în alt vas. De regulă bolul, paleta şi capacul bolului pot fi spălate în maşina de spălat vase.

Unele modele sunt dotate cu un temporizator, util pentru oprirea automată a malaxorului aparatului după 20-60 de minute, adică la finalizarea şarjei de îngheţată.

Când ni se livrează maşina de făcut îngheţată, înainte de prima folosire este recomandat să o lăsăm să stea timp de 12 ore pe o suprafaţă plană, în poziţie normală, pentru a se aşeza fluidul frigorific din instalaţia de răcire.

3. Alte aparate pentru desert rece

Mai recent au apărut o categorie nouă de aparate care, în reclame de tip teleshoping, sunt prezentate că fiind descoperirea secolului în materie de îngheţată sănătoasă. Asta deoarece ar transforma în îngheţată orice fel de fructe congelate, fără a fi necesare alte ingrediente. Exemplu: Yonanas (numele poate varia de la un distribuitor la altul).

Aparat de facut desert rece inghetata de fructe

Numai că fructele congelate, oricât de bine ar fi mărunţite, sunt departe de textura unei paste fine. Pentru a masca acest lucru, toate reţetele destinate aparatului au la bază banane congelate, ele având o consistenţă mai cremoasă decât alte fructe. Se folosesc numai banane foarte coapte, care deja au coaja pătată. Şi, deşi se recomandă păstrarea fructelor în congelator 24 de ore înainte de folosire, adevărul este că pentru rezultate optime fructele nu trebuie să fie îngheţate bocnă. Iar această stare intermediară este mai greu de obţinut, temperatura de congelare variind de la un fruct la altul.

La prepararea „îngheţatei” cu Yonanas se va pierde echivalentul unei banane, aceasta rămânând în stare semi-preparată între măruntaiele aparatului. Pentru a nu se vedea acest lucru, în reclame de regulă se folosesc mai multe aparate, iar dezasamblarea este prezentată pe un aparat curat, nefolosit, ca de exemplu aici. Eu prefer să mă opresc la un filmuleţ de amator, mai stângace realizat, dar care prezintă în mod ceva mai corect aparatul. Dezasamblarea o putem vedea în ultimul minut:

Ca şi gust, îngheţata obţinută va avea gustul fructelor folosite. Gust de fructe îngheţate. Este ceva diferit de o îngheţată normală. Unora s-ar putea să le placă, altora nu. Pentru a vă face o idee despre cum este, puteţi da pe răzătoarea fină câteva fructe congelate în prealabil.

Recomand ca în cazul în care doriţi să încercaţi acest aparat de făcut „îngheţată”, să fiţi atent ca magazinul de la care îl cumpăraţi să permită returnarea lui în caz că rezultatele obţinute nu sunt satisfăcătoare. Legal orice magazin on-line este obligat să ofere un termen de 14 zile pentru returul produselor, impus de Directiva Europeana pentru drepturile consumatorilor. În România majoritatea magazinelor on-line oferă o perioadă de 30 de zile pentru returul produselor care nu corespund aşteptărilor.

4. Reţete de îngheţată

Aparatele de făcut îngheţate sunt însoţite de obicei de broşuri cu reţete, ce-i drept nu întotdeauna traduse în limba română. Însă putem găsi în librării cărţi cu reţete de îngheţate şi cărţi cu reţete de diverse deserturi, printre care şi îngheţată. În oferta secţiunii de carte de pe eMag găsim următoarele:

Facebooktwitter
Powered by WordPress