Cana fierbător electric de apă
Fierbătoarele electrice de apă sunt deosebit de practice, atât la birou cât şi acasă. Sunt cea mai comodă şi economică modalitate de a avea mereu la îndemână apa caldă necesară pentru o cană de ceai, cafea, cappuccino sau ciocolată caldă. Ocupă loc puţin şi au nevoie doar de o priză liberă pentru funcţionare. Oferta este bogată, pe Amazon având acces la aproximativ 800 de modele iar în România sunt disponibile câteva zeci dar care acoperă destul de bine funcţionalităţile existente. La prima vedere diferenţele dintre ele se limitează la formă şi culoare, dar la o privire mai atentă vom descoperi unele lucruri care chiar contează. Să le luăm pe rând.
Fierbătoare electrice cu temperatură reglabilă
Este cea mai importantă funcţie cu care poate fi dotată o cană fierbător electric. Marea majoritate a modelelor de pe piaţă încălzesc apa până la punctul de fierbere, fără nici o modalitate de control a temperaturii. Au o protecţie de oprire automată în cazul evaporării totale a apei şi atât. Însă de cele mai multe ori avem nevoie de apă caldă, nu fierbinte, iar timpul economisit la încălzirea apei cu cana electrică îl putem pierde aşteptând răcirea ceaiului preparat. Mai sunt şi alte neajunsuri ale temperaturii prea mari. Pentru ca un ceai verde să fie perfect, apa trebuie să aibă 80 de grade. Dacă se foloseşte apă mai caldă, se distrug o serie de substanţe active iar ceaiul capătă un gust amărui. Pentru alte aplicaţii avem nevoie de temperaturi chiar mai mici, caz în care un fierbător electric fără posibilitate de reglare a temperaturii doar consumă inutil timp şi energie.
Philips HD4686/30 (alb) şi Philips HD4686/90 (negru) sunt unele dintre cele mai elegante fierbătoare electrice cu termperatură reglabilă şi memorare a valorii preferate. Reglajul temperaturii se face în patru trepte, cu valorile de 40, 80, 90 şi 100°C. Include şi funcţia de păstrare a apei calde la temperatura dorită. Are indicatoare de nivel pe ambele feţe ale cănii, ceea ce o face uşor de utilizat atât cu mâna dreaptă, cât şi cu cea stângă. Capacitatea este de 1,5 litri.
Cuisinart CPK17U este un alt model reuşit de fierbător electric cu temperatura reglabilă şi funcţie de menţinere a ei constantă. Are şase trepte de temperatură: 70, 80, 85, 88, 93C şi fierbere, iar puterea instalată de 3000 W o face una dintre cele mai rapide fierbătoare de pe piaţă. Cana de 1,7 litri este din oţel inoxidabil, are indicatorul nivelului apei iluminat, iar butoanele pentru comenzi sunt grupate în partea superioară a mânerului, pentru o manevrare uşoară cu o singură mână, lucru observabil şi în prezentarea de mai jos.
Bosch Styline TWK8631GB (alb) şi Bosch Styline TWK8633GB (negru) se diferenţiază de modelele precedente prin încorporarea butoanelor de comandă în talpa fierbătorului, nu în cană ca la celelalte. Are puterea de 3000 W şi patru trepte de temperatură: 70, 80, 90 şi 100C. face parte din aceeaşi linie de design cu aparatele de prăjit pâine Bosch TAT 8611 Styline (alb) respectiv Bosch TAT 8613 Styline (negru) şi filtrul de cafea Bosch TKA 8011 (alb) şi Bosch TKA 8653 Styline (negru).
Russell Hobbs 14743 este un fierbător cu un design avangardist, din sticlă albă, fiind perechea toasterului Russell Hobbs 14390, cele două putând fi cumpărate şi ca set, la un preţ mai mic decât fiecare individual: Russell Hobbs 18372 Glass Touch Twin Pack. În aceeaşi linie estetică se încadrează şi cafetiera Russell Hobbs 14742-56. Butoanele senzoriale cu comenzile aparatului sunt gravate în stativul din sticlă şi scoase în evidenţă de o discretă lumină albastră. Dispune de şase trepte de temperatură, 60, 70, 80, 90, 95 şi 100°C, adică fierbere. Are capacitatea de 1,7 litri şi puterea de 3000 W.
Bugatti VERA este, după cum îi sugerează şi numele, un fierbător electric de lux, unic atât prin tehnologia avansată încorporată, cât şi prin forma elegantă, creaţie a celebrului designer industrial german Andreas Seegatz. Aparatul dispune de cel mai sofisticat control digital din domeniu, încorporează un ceas digital, indicator electronic al nivelului apei, afişaj digital al temperaturii apei, indicator de prea-plin, selectarea digitală a temperaturii la orice valoare până la 100 de grade Celsius şi funcţie de temporizator, care ne permite să programăm cana ca la o anumită oră să ne aştepte cu apa la temperatura dorită. Pentru siguranţă comenzile cu temporizare se execută o singură dată, dar ele sunt memorate şi executarea lor poate fi repetată printr-o simplă apăsare a unui buton, cana fiind dotată cu un acumulator propriu pentru alimentarea electronicii de control şi memorarea setărilor preferate. Se recomandă ca înainte de prima utilizare să fie lăsat în priză 12 ore pentru încărcarea completă a acumulatorului intern. Fierbătorul Bugatti VERA este perechea perfectă a toasterului Bugatti VOLO, singurul toaster automat motorizat, ambele fiind disponibile într-o paletă largă de culori, astfel încât să se asorteze cu orice bucătărie modernă şi cu un eventual Bugatti Veyron în garaj…
Fierbătoare electrice din materiale nobile
Majoritatea fierbătoarelor electrice de pe piaţă sunt construite din materiale plastice divers colorate, cu sau fără 1-2 ferestre transparente pentru vizualizarea nivelului apei. Dacă vă faceţi griji că puritatea apei ar putea fi afectată de eventualele substanţe chimice pe care unele materiale plastice le pot elimina (în special la temperaturi înalte), puteţi opta pentru căni fierbătoare din sticlă şi inox, ambele fiind inerte chimic şi aflate în topul materialelor recomandate pentru uz alimentar. Nu aveţi de ales între prea multe modele, însă toate au o eleganţă aparte, specifică obiectelor realizate din materiale nobile. Exemple:
- Unold Blitz
- Russell Hobbs 14743 Glass Touch Kettle (cu reglajul temperaturii, amintit anterior)
- Team Chrome and Steel Glass Kettle WKG67K
- Sabichi 1.8L Glass Kettle 95121
- Clatronic WK-3398G Cordless Electric Kettle 2200W 1.7L Glass
- Glass Electric Water Kettle DWK28G
- Breville JK147 Crystal Clear and Stainless Steel Kettle (din policarbonat transparent)
Fierbătoare electrice pentru călătorii
Aparatele din această categorie au de obicei capacităţi şi puteri mai mici şi o construcţie compactă şi uşoară, gândită astfel încât să ocupe cât mai puţin loc în bagaje şi să reziste solicitărilor specifice deplasărilor turistice. Cele destinate folosirii în rulote sau pe yahturi au capacitate normală, dar puterea electrică este mai mică, aceasta fiind o necesitate pentru că puterea consumatorilor electrici trebuie să se încadreze între nişte limite mult mai stricte decât cele de acasă. De regulă aceste fierbătoare electrice sunt dotate cu cel puţin două pahare astfel proiectate încât pe timpul transportului acestea să se poată depozita în interiorul corpului aparatului. Pe lângă destinaţia iniţială, sunt potrivite şi când avem la dispoziţie un spaţiu foarte mic (bucătărie mică sau cameră de cămin) sau când avem nevoie de un fierbător cu capacitate mai mică. Câteva exemple:
- Russell Hobbs 14178 Travel Kettle with Boil Dry Protection
- Swan 2 cup 0.5ltr Travel Jug
- Wahl Travel Kettle 1000W 0.5 Litre Stainless Steel ZX643
- Lloytron E886 Travel Kettle With Cups
- Quest Black Low wattage cordless automatic electric kettle 1.7 litre, caravan, camping
- Wahl Wahl travel kettle s/steel universal voltage 1000W 0.5L capacity
Iluminare multicoloră
Unele fierbătoare electrice de apă sunt iluminate în timpul funcţionării, uneori pentru o mai uşoară vizualizare a nivelului apei, alteori doar din motive estetice. Există şi modele la care lumina îşi schimbă culoarea în funcţie de temperatura apei din interior. Exemple:
- Russell Hobbs 13897 1.7 L Colour Changing Kettle – alb
- Russell Hobbs 14339 1.7 L Seattle Colour Changing Kettle – negru
- Russell Hobbs seattle cordless jug kettle white 3KW 1.7L
- Lloytron cordless jug kettle white 2.2KW 1.7L
Cană fierbătoare cu filtru de apă
Toate fierbătoarele electrice sunt dotate la orificiul de alimentare cu un filtru (mai corect spus o sită) pentru a împiedica pătrunderea în interiorul aparatului a unor corpuri străine. Câteva modele de căni fierbătoare merg mai departe de atât, având integrate şi filtru Brita pentru purificarea apei, ca de exemplu Morphy Richards 43549 Brita Filter.
Fierbător electric silenţios
De regulă fierberea apei este însoţită de un anumit nivel de zgomot specific. Unele fierbătoare din gama celor foarte ieftine fac zgomot pe tot parcursul funcţionării, datorită unei proaste distribuţii a căldurii rezistenţei de încălzire. În cazul în care avem nevoie de un fierbător silenţios, există aparate care răspund cu succes acestui deziderat, ca de exemplu:
- Morphy Richards Meno 43916 Jug Kettle, Red
- Morphy Richards 43912 Meno Jug Kettle – Brushed Stainless Steel
- Russell Hobbs 14174 1.7 L Serenity Kettle
- Sunbeam Cafe Series Silent Boil Kettle
Fierbătoare electrice de capacitate mare
Fierbătoarele electrice cu capacităţi de până la 2 litri sunt perfecte pentru uz casnic şi pentru birouri cu un număr redus de colegi. Dacă însă este vorba despre un birou mai mare sau o sală de şedinţe unde în pauze este nevoie de mai mult de 2 litri, trebuie să căutăm alte soluţii. La fel şi dacă vorbim de unităţi de alimentaţie publică sau HoReCa. Cele mai potrivite pentru astfel de cazuri sunt fierbătoarele electrice de capacitate mare, de la 4 la 30 de litri:
- 4,25 litri: Electric Airpot
- 8,8 litri: Homefront Chrome Catering Urn (cu termostat reglabil)
- 10 litri: Swan Catering Urn
- 16 litri: Homefront Supreme Chrome Catering Urn (cu termostat reglabil)
- 20 litri: Homefront Supreme Chrome Catering Urn (cu termostat reglabil) şi Swan Catering Urn
- 26 litri: Swan Catering Urn
- 30 litri: Burco Cygnet MFCT1030
Bine de ştiut
În funcţie de caracteristicile fizico-chimice ale apei din zona în care locuiţi, pe partea metalică a elementului de încălzire se pot forma depuneri de calcar. Pentru înlăturarea acestuia este suficient ca, de fiecare dată când devine necesar, să fierbeţi în cană apă cu câteva linguri de oţet. Oţetul va dizolva calcarul. Atenţie însă, nu folosiţi oţet pur, nediluat cu apă. În loc de oţet se mai poate folosi o linguriţă de sare de lămâie.
Actualizat în: 13/06/2013