Ventilatorul cu pulverizare apă

ventilatoare cu pulverizare apa

Ventilatoarele cu pulverizarea apei sunt cea mai eficientă, cea mai ieftină şi nu în ultimul rând cea mai ecologică modalitate de răcorire în aer liber pe timp de vară caniculară. Funcţionarea lor are la bază un fenomen natural extrem de simplu: evaporarea apei se produce prin absorţia căldurii mediului. Folosirea particulelor de apă ca agent termic este nu numai foarte ieftină, dar şi sigură, lipsită de efecte adverse, iar răcoarea realizată este una naturală, plăcută şi pentru cei care în general nu suportă aparatele de climatizare. Sistemul reproduce la scară mică ceea ce se petrece şi în natură când după o furtună de vară aerul se răcoreşte chiar dacă ploaia a fost la mai mulţi kilometri depărtare.

Ventilatoarele de exterior cu pulverizarea apei mai au şi alte efecte secundare benefice, în afară de cel răcoritor: reduc substanţial cantitatea de praf din aer, iar zona din raza lor de acţiune este ferită de muşte, ţânţari şi alte zburătoare nedorite. Insectele au două motive pentru a sta departe de ele: curenţii de aer şi picăturile fine de apă care depunându-se pe aripile lor, le îngreunează zborul.

Din punct de vedere constructiv, ventilatoarele cu particule de apă sunt de mai multe feluri, în funcţie de destinaţia lor, de principiul de funcţionare şi de formatul constructiv. Este important să cunoaştem aceste lucruri pentru a putea alege tipul de ventilator potrivit nevoilor personale. În continuare detaliem criteriile bine de ştiut înainte de cumpărare, începând cele mai importante:

  1. Destinaţie:
    – interior
    – exterior
  2. Presiunea de lucru a apei:
    – sisteme de înaltă presiune
    – sisteme de joasă presiune
  3. Formate constructive:
    – ventilatoare cu picior
    – ventilatoare de perete
    – ventilatoare de tavan
    – ventilatoare de podea sau de masă
    – ventilatoare mobile
    – duze de pulverizare şi perdele de apă
  4. Sfaturi finale

1. Destinaţie: ventilatoare cu apă pentru interior şi de exterior

Aceste două categorii sunt diferenţiate nu numai prin dimensiuni, ci şi prin modul de funcţionare. O cameră cu un volum limitat de aer necesită o altă abordare decât un spaţiu deschis, infinit. Este principalul lucru de care trebuie să ţinem cont la alegerea ventilatorului, cel de exterior nefiind utilizabil în interior, iar cel de interior este ineficient în aer liber.

Ventilatoarele de interior

Răcirea prin evaporarea apei duce la creşterea umidităţii aerului, dar fenomenul are o limită, putând continua numai până la atingerea nivelului de saturaţie. Într-o cameră volumul de aer este limitat, motiv pentru care cantitatea de apă utilizabilă trebuie să fie şi ea limitată.

Ventilatoarele cu pulverizarea apei pentru interior folosesc o cantitate foarte mică de apă comparativ cu cele de exterior. Au un rezervor propriu de 1-5 litri, care asigură până la 10 ore de funcţionare, utilizându-se între 100 şi 400 grame de apă pe oră.

Ventilatoarele de interior mai sofisticate folosesc în locul pompei de apă un atomizor cu ultrasunete pentru crearea unei ceţi din microparticule de apă care se vor evapora integral, fără a umezi nimic în jur. Efectul răcoritor se simte doar în faţa ventilatorului, temperatura putând fi cu până la 4-5 grade mai mică decât în restul încăperii. Aerisirea camerei de câteva ori pe zi reduce cantitatea de umezeală din aer, crescând eficienţa ventilatorului cu apă.

Principalele dotări şi funcţii ale ventilatoarelor de interior:

  • volum de ceaţă reglabil
  • viteză reglabilă
  • sistem de protecţie şi avertizare rezervor gol
  • ventilator oscilant
  • telecomandă
  • temporizator pentru oprire întârziată
  • utilizabile şi ca ventilator uscat
  • diverse moduri de funcţionare:
    – normal (viteză constantă)
    – natural (imită vântul, în rafale de diferite viteze)
    – somn (viteza scade treptat până la cea minimă, silenţioasă)

Exemple din magazinele româneşti de electrocasnice: Heinner XHMF-4000T şi Sencor SFN 9011SL

ventilator de interior cu pulverizare apa

Ventilatoarele cu apă pentru exterior

În aer liber se profită din plin de avantajele ventilatoarelor cu pulverizarea apei. Cu un consum energetic mic pot scădea temperatura cu până la 10 sau chiar 20°C, în funcţie de presiunea de lucru (despre care vorbim mai jos) şi factorii de mediu. Acoperă o suprafaţă de câteva zeci de metri pătraţi, iar ca beneficiu secundar pe lângă răcoare ne scapă de insecte şi praf.

Eficienţa ventilatoarelor cu apă este cu atât mai mare cu cât aerul este mai uscat. Un aer uscat are o mare capacitate de reţinere a vaporilor de apă, ceea ce va însemna şi reducerea maximă posibilă a temperaturii. O uşoară briză este de ajutor pentru împrospătarea aerului deja saturat de vapori de apă.

Principalele dotări şi funcţii ale ventilatoarelor de exterior:

  • volum de ceaţă reglabil, număr de duze de injecţie variabil
  • viteză reglabilă
  • ventilator oscilant
  • utilizabile şi ca ventilatoare uscate
  • construcţie rezistentă la intemperii

Exemple din magazinele româneşti de electrocasnice: Heinner HMF-1500WM (alimentat prin furtun de apă) şi ADS 260W (ventilator mobil, cu rezervor propriu de apă).

ventilator de exterior cu pulverizare apa

2. Presiunea de lucru a ventilatoarelor cu apă

Presiunea apei este principalul element care diferenţiază ventilatoarele cu pulverizarea apei. Cele de mare presiune sunt cele mai bune, dar şi cele mai scumpe. Pe de altă parte nici cele de joasă presiune nu sunt rele. Ambele variante sunt la fel de uşor de instalat şi de folosit. Dar să vedem pe rând avantajele şi dezavantajele fiecăreia.

Sisteme de înaltă presiune

Pentru a crea o ceaţă perfectă, dimensiunea picăturilor de apă nu trebuie să depăşească 30-35 microni. Ca idee, la aceste dimensiuni dintr-un singur milimetru cub de apă (un mililitru are 1000 de milimetri cub) se obţin în jur de 150.000 de picături microscopice. Picături atât de mici se obţin numai la presiuni de pulverizare mari, de până la 60-100 bari (850-1450 psi), ceea ce necesită folosirea unor pompe de apă de mare presiune.

Avantaje Dezavantaje
  • sunt cele mai eficiente, în condiţii ideale putând răci aerul cu până la 20°C
  • pulverizarea este foarte fină
  • creează o ceaţă densă
  • cel puţin 95% din ceaţa creată se evaporă, deci nu umezeşte obiectele înconjurătoare
  • înfundarea injectoarelor este extrem de rară
  • folosesc o pompă de apă de mare presiune
  • pompa de apă necesită întreţinere periodică, de regulă odată pe an
  • sunt cele mai scumpe


ventilator cu pulverizare apa de inalta presiune

Sistemele de înaltă presiune sunt comercializate numai de firme de specialitate.

Sisteme de joasă presiune

Mai simple şi mult mai ieftine, sistemele de joasă presiune se leagă direct la reţeaua de apă, funcţionând la presiunea acesteia. Dacă sunt sisteme mobile, cu rezervor de apă, atunci dispun şi ele de o pompă de apă dar de joasă presiune.

Avantaje Dezavantaje
  • răceşte aerul cu până la 9-11°C
  • nu necesită pompă de apă
  • se racordează la reţeaua de apă cu un furtun de grădină
  • sunt cele mai accesibile ca preţ
  • eficienţă mai scăzută
  • picăturile create sunt mai mari
  • nu toată apa pulverizată se evaporă, umezind în imediata apropriere
  • nu creează o ceaţă densă, fină
  • înfundarea injectoarelor este mai frecventă

Exemple din magazinele româneşti de electrocasnice: Heinner HMF-1500WM (alimentat prin furtun de apă) şi ADS 260W (ventilator mobil, cu rezervor propriu de apă).


3. Formate constructive ale sistemelor de răcire cu apă

Ventilatoare cu picior

Acestea sunt cele mai practice pentru uz casnic, putând fi mutate când şi unde este nevoie de ele. din acest motiv sunt şi cele mai folosite. Au înălţime reglabilă, în funcţie de model putând ajunge până la 2 metri.

Ventilatoare de perete

Faţă de cele cu picior, ventilatoarele montate pe perete nu ocupă un spaţiu uneori preţios pe sol. În plus este exclusă posibilitatea de a fi răsturnate accidental. În schimb nu au aceeaşi mobilitate ca cele cu picior. Pot fi însă mutate dacă se fixează cu sisteme de prindere simple, montate în mai multe locaţii. Existenţa peretelui în imediata apropriere poate devia fluxul de aer, prin efectul Coandă.

ventilator cu pulverizare apa de perete

Ventilatoare de tavan

Montate la înălţime, aceste ventilatoare pot acoperi mai eficient zona de acţiune datorită lipsei obstacolelor din calea lor. Aerul rece produs oricum va coborî în jos datorită densităţii mai mari.

Ventilatoare de podea sau de masă

Sunt ventilatoare fără picior, putând fi puse oriunde. Format mai des întâlnit la ventilatoarele de interior.

Ventilatoare mobile

Acestea sunt ventilatoare dotate cu rezervor propriu de apă destul de mare pentru a asigura o autonomie de câteva ore până la o zi. Se folosesc în locuri în care nu există posibilitatea legării directe la o sursă de apă sau unde întinderea unui furtun de apă ar deranja. Greutatea rezervorului de apă îi conferă o stabilitate excelentă. Exemplu: ADS 260W.

ventilator cu pulverizare apa mobil cu rezervor

Pentru evenimente de mare anvergură se poate apela la grupuri de ventilatoare montate pe un vehicul (remorcă) cisternă. În acest caz alimentarea cu energie este asigurată de un generator electric.

Duze de pulverizare şi perdele de vapori de apă

Există şi sisteme de pulverizare a apei fără ventilator. Pot fi duze individuale sau în grup de câteva. Sau pot fi perdele de pulverizare, respectiv un furtun sau o ţeavă cu duze din loc în loc, montate pe una sau mai multe laturi ale suprafeţei de răcorit.

Perdelele de răcorire prin evaporarea apei sunt, la fel ca sistemele cu ventilator, de două feluri: de joasă şi de înaltă presiune. Dacă doriţi o perdea de apă dar bugetul vă permite doar achiziţionarea unei perdele de joasă presiune, este preferabil să alegeţi un sistem cu ventilator de joasă presiune în locul perdelei. Curenţii de aer creaţi de ventilator compensează din eficienţa scăzută a sistemelor cu joasă presiune.

perdea cu duze de pulverizare apa


4. Sfaturi finale

  • dacă vă permiteţi preţul, alegeţi un sistem pulverizare de mare presiune, indiferent că este cu ventilator sau de tip perdea. Dacă însă bugetul nu o permite, până la urmă orice sistem de răcorire este mai bun decât nici unul.
  • verificaţi periodic şi curăţaţi de câte ori este necesar filtrul de apă de la alimentarea sistemului de pulverizare. Dacă nu este dotat cu un filtru, montaţi unul pe furtunul de alimentare.
Facebooktwitter
Powered by WordPress