Compania Air Water produce o serie de unităţi de îmbăiere pentru persoane cu mobilitate scăzută sau complet imobilizate la pat. Forma unităţilor permite introducerea subiecţilor în poziţie culcată, pe un pat cu rotile sau în poziţie şezândă pe un scaun cu rotile, după care îmbăierea se realizează cu ajutorul unei ceţi fine de apă. Aceasta este produsă prin intermediul unui număr de 11 până la 16 duze fine, care pulverizează în interior apa sub forma unor microparticule de 300 de microni.
Dispunerea duzelor asigură acoperirea întregului corp, indiferent că acesta se află întins pe pat în cazul modelului Viami NS5000 sau şezând în scaun în versiunea Viami RS06. Odată pătruns în unitatea de îmbăiere, încălzirea corpului se realizează foarte rapid de către duşul ultrafin, ajutat de efectul de saună produs. Debitul de apă utilizat este între 13-15 litri/minut.
Actualmente produsele companiei Air Watter se găsesc în dotarea spitalelor şi a caselor de bătrâni din întreaga Japonie, dar se aşteaptă ca în viitor acestea să îşi găsească locul şi în spitalele de urgenţă şi în alte aplicaţii similare. Până în România este cale lungă, dar orice este posibil având în vedere dezvoltarea din ultimii ani a caselor de bătrâni private. Odată cererea de pe piaţă fiind acoperită, va începe concurenţa dintre ele, cel mai probabil în două direcţii: unele vor merge pe ideea preţului cel mai mic, altele vor ţinti clientela aflată în căutarea serviciilor cele mai calitative. Iar acestea din urmă nu vor ezita să facă investiţiile necesare în acest sens.
Ideea de duş cu microparticule de apă n-ar fi exclus să îşi facă apariţia şi în ofertele unor producători consacraţi de obiecte sanitare sau electrocasnice. Ar putea fi interesantă atât ca un duş se sine stătător, cât mai ales ca o funcţionalitate nouă integrată în cabinele de duş actuale. Pe lângă hidromasaj, radio şi orgă de lumini, s-ar integra perfect şi duşul cu ceaţă cu microparticule de apă.
Surse: diginfo.tv şi Air Water Inc.