Printre subiectele zilei în această perioadă se află şi cel al privatizării Poştei Române. Abundă, ca de obicei, opiniile contra acestei intenţii. Asta n-ar fi un lucru rău dacă ar fi susţinute de argumente valide. Dar realitatea ne-o dovedeşte a nu se ştie câta oară că argumentele în favoarea păstrării Poştei Române nu stau în picioare. Motivele pentru care privatizarea trebuie făcută se pot reduce la unul foarte simplu: românii fură. Fură mult. Mult mai mult decât produc.
Îşi permit să o facă, de la cel mai mic funcţionar până la cel mai mare manager, deoarece este o societate de Stat. Adică a tuturor. Sau mai precis a nimănui. Nu se supun legilor economiei, nu li se condiţionează salariile de veniturile realizate, practic nu dau socoteală nimănui. Îşi pot permite să „producă” pierderi oricât de mari, ştiind că ele vor fi acoperite de la bugetul de stat, adică din banii noştri ai tuturor.
Aşa a ajuns Poşta Română să decadă tot mai mult chiar şi în condiţiile în care avea prin lege monopol la o serie de servicii. Este un lucru de neimaginat într-o ţară civilizată, să ai monopol pe anumite servicii şi totuşi să mergi pe pierdere. Dar cum am spus, nu-i nici pe de departe prima dată că vedem aşa ceva.
Să luăm doar un exemplu familiar: Petrom. Scotea aproape gratis ţiţeiul din subsolul patriei, îl comercializa la preţul pieţei, avea practic monopolul pieţei şi cu toate acestea marca pierderi tot mai mari de la an la an. Asta în timp ce în ţările vecine toate celelalte companii din domeniu erau profitabile chiar dacă vindeau combustibilul achiziţionat scump, de la mii de kilometri distanţă, din ţările arabe.
Când OMV a preluat Petrom, a ajuns la profit din primul an. Tot ce-a trebuit să facă a fost eliminarea societăţilor căpuşă. După care a urmat investirea în retehnologizare, optimizarea fluxurilor de producţie, dezvoltarea reţelei de distribuţie ş.a. Unii români spun că am pierdut Petromul. Da, am „pierdut” un Petrom care sugea sume imense de la bugetul ţării pentru acoperirea „pierderilor” şi ne-am ales cu o societate funcţională care produce profit şi plăteşte către bugetul de stat taxe şi impozite, asigură mii de locuri de muncă de unde iarăşi vin la buget contribuţiile pentru asigurări sociale ş.a.m.d.
Ce-ar fi fost astăzi Petromul neprivatizat? Ceea ce este Poşta: o societate plină de datorii, aflată în pragul falimentului, angajaţi plătiţi prost sau daţi afară, oferind servicii puţine şi proaste – aş putea poveşti ore numai despre câte am păţit eu de-a lungul timpului cu poşta, dar nu acesta-i subiectul prezentului articol.
Fireşte privatizarea în sine nu este o soluţie panaceu. Depinde şi de seriozitatea partenerului străin care se implică. Vezi doar parcursul în România al austriecilor de la OMV comparativ cu ruşii de la Mechel (alt subiect fierbinte). Acesta este încă un aspect la care românii o dau în bară cu voioşie. Într-un fel nici nu-i de mirare, într-o ţară în care hoţia este o virtute iar hoţii dovediţi sunt aleşi pentru cele mai înalte funcţii din stat, nu ne putem aştepta să se înghesuie investitorii serioşi.
Dar să revenim la subiectul Poştei Române. Unul din cei care au arătat interes pentru această privatizare este Poşta Maghiară. Deşi este o companie de stat, o scurtă paralelă între evoluţia acesteia comparativ cu Poşta Română este interesantă.
Din primul moment strategia de dezvoltare a Poştei Maghiare s-a axat pe principalul lor avantaj în piaţă: reţeaua extrem de dezvoltată de oficii, fiind prezenţi practic în fiecare localitate. Aceasta făcea posibilă furnizarea unor servicii compatibile cu cele poştale, la un nivel de acoperire la care nici un concurent nu avea acces. Printre serviciile oferite se numără cele bancare şi de asigurări, două dintre pieţele cele mai profitabile într-o economie de piaţă. Rezultatul? Sunt într-o situaţie financiară exact opusă cele a Poştei Române şi chiar se pot gândi la o extindere în ţările limitrofe.
În acest timp Poşta Română aşteaptă total nepregătită pierderea ultimului monopol asigurat de lege, cel asupra scrisorilor de până la 50 de grame. Totodată pregăteşte anul acesta închiderea a încă câteva sute de oficii poştale şi concedierea angajaţilor respectivi. Şi, cel mai probabil, va încheia anul cu încă o pierdere record. Toate acestea în timp ce salariile directorilor trec chiar şi de 10.000 de euro lunar…
Articole recomandate:
