Ouăle Fuwatoro, un mic dejun cremos

Ouale cremoase Futaworo

Sunt alimente, ca de exemplu ouăle, pe care omenirea le utilizează din vremuri imemorabile şi despre care suntem îndreptăţiţi să credem că ştim toate modalităţile de preparare în vederea consumului. Cu toate acestea oriunde este loc şi pentru surprize, fiind necesară doar puţină imaginaţie. Aşa a apărut în Japonia oul Fuwatoro, o tehnică de a obţine un aspect inedit al oului şi un gust delicios.

Ideea este simplă, constând în amestecarea albuşului cu gălbenuşul în interiorul cojii oului, prin centrifugare la viteză mare. Punerea în practică însă nu-i chiar aşa de la îndemână dacă avem în vedere fragilitatea caracteristică a ouălor.

Prin această centrifugare a oului întreg, se obţine o masă interioară omogenă dar în acelaşi timp lipsită de aer, spre deosebire de mixarea oului după spargere. Urmează fierberea oului în condiţii de timp şi temperatură atent supravegheate. Ceea ce se obţine este o masă galbenă moale, cremoasă, cu un gust care duce cu gândul la creaţiile culinare ale marilor bucătari ai lumii.

Partea de omogenizare mecanică este relativ simplă, fiind posibil ca în viitor să existe accesorii destinate acestui scop pentru roboţii de bucătărie, blendere, storcătoare centrifugale de fructe sau alte aparate electrocasnice de mare viteză. Însă pe partea de fierbere a ouălor, japonezii au dezvoltat o tehnologie de control precis al temperaturii aflată în curs de brevetare.

Tehnica obţinerii ouălor Fuwatoro este în curs de cercetare/dezvoltare şi va mai dura ceva vreme până când se va materializa într-un aparat electrocasnic accesibil tuturor. N-ar fi exclus ca într-o primă fază aceasta să fie destinată restaurantelor şi unităţilor de alimentaţie publică, mediu în care sunt mai mici constrângerile legate de dimensiuni şi de preţ.

Deocamdată singurele modalităţi de a experimenta prepararea unor ouă mixate în coajă este prin scuturarea puternică a oului în mână timp de cel puţin 5 minute, lucru destul de obositor, sau prin folosirea tehnicii ilustrate în filmuleţul de mai jos. Rezultatele nu vor fi nici pe de departe la fel de bune ca după centrifugarea mecanică, însă este singura cale pentru cine doreşte să experimenteze.

De remarcat că de timpul şi temperatura de preparare a ouălor depinde cel mai mult obţinerea consistenţei cremoase perfecte. Prin urmare aspect termic al procedurii îi va trebui dedicată o atenţie mai mare decât celui mecanic.

Sursa: diginfo.tv

Facebooktwitter
You can leave a response, or trackback from your own site.

Răspunde

Powered by WordPress