Ghid electrocasnice

Lumini ambientale automate

Se întâmplă uneori (celor cu copii mici chiar mai des) să ne trezim noaptea şi să simţim nevoia unei lumini discrete, pentru a ne orienta prin casă. Aprinderea becului sau a unei veioze este prea mult, putând să deranjeze şi partenerul sau să trezească copilul. Asta dacă reuşim să dibuim unde se află întrerupătorul. O soluţie interesantă pentru astfel de situaţii o reprezintă acest sistem de lumină ambientală cu led-uri şi senzor de mişcare.

Sistemul constă în următoarele:

Caracteristici tehnice:

Sistemul se poate monta sub pătuţul copilului (pentru a nu-l deranja lumina directă când doarme şi dorim să-l verificăm dacă este totul în regulă), sub patul părinţilor, în dulap, într-un hol de trecere întunecos, sub masă, oriunde este nevoie de el. Montat sub pat acesta se va activa doar în momentul în care punem piciorul pe podea, deci avem intenţia clară de a ne ridica şi nevoie de puţină lumină. Dacă este montat sub pătuţul copilului, sursa de lumină va avea o contribuţie şi la înlăturarea temerilor acestuia, toţii copilaşii cunoscând faptul că în întunericul de sub pat se ascunde baubau.

Pentru mai multe detalii sau achiziţionare direct de la producător, vizitaţi pagina produsului: mylight.me. Acest sistem de iluminare mai poate fi cumpărat şi de pe fancy.com sau amazon.com. Aparate asemănătoare pot fi găsite în majoritatea magazinelor cu articole de iluminat, însă cel de faţă se detaşează prin folosirea benzilor cu diode LED, oferind astfel o luminozitate mai uniform distribuită pe o suprafaţă mai mare decât aparatele cu bec sau led-uri concentrate într-un singur punct.