Deşi lumina naturală este importantă pentru starea de bine a organismului uman, tot mai mulţi oameni îşi petrec o importantă parte a timpului în încăperi lipsite de ea. Există o mulţime de soluţii pentru iluminarea acestor încăperi, dar nici una dintre ele nu reuşeşte să reproducă lumina solară, naturală. Însă lucrurile sunt pe cale să se schimbe datorită invenţiei profesorului Paolo di Trapani de la Universitatea Insubria din Como, Italia, rezultatul a nu mai puţin de 10 ani de cercetare.
Numită CoeLux, acest cer artificial foloseşte ca sursă de lumină LED-uri albe, însă razele acestora strălucesc de după un panou transparent din plastic acoperit cu nanoparticule de dioxid de titan. Nanoparticulele reproduc fenomenul fizic cunoscut sub denumirea de împrăştiere Rayleigh, procesul prin care moleculele de aer împrăştie radiaţiile solare şi dau culoarea albastră a cerului.
Mai exact panoul dispune de două straturi de nanoparticule de dimensiuni diferite, incluse în secţiuni diferite ale materialului. Acestea separă lumina albă în lumină difuză, în care predomină radiaţiile albastre şi un spot de lumină caldă, uşor gălbuie, exact ca radiaţia solară directă.
Există trei versiuni ale panourilor CoeLux, diferind caracteristicile luminii reproduse:
- CoeLux 60, o lumină tropicală intensă, rece, strălucitoare, cu un contrast puternic, montat pe tavan
- CoeLux 45, tot o versiune pentru tavan, cu lumină mediteraneană echilibrată, care pune cel mai bine în valoare formele şi volumele
- CoeLux 30 este o versiune de perete, imitând o fereastră, generând o lumină caldă specifică ţărilor nordice
Aplicaţiile panourilor CoeLux sunt practic neliminate. Pot fi utile oriunde lumina naturală este insuficientă sau lipseşte cu desăvârşire, ca de exemplu: domeniul rezidenţial, comercial, muzee şi galerii de artă, transport subteran, sănătate, wellness etc. De asemenea pot fi de un real ajutor persoanelor suferinde de claustrofobie, un tavan care reproduce perfect infinitul cerului nu mai are acelaşi efect apăsător ca o placă de beton.
Primul prototip al panoului CoeLux are dimensiunile de 180×85 cm şi a fost prezentat în premieră la Frankfurt, în Germania, în cadrul unei expoziţii dedicate sistemelor de iluminare din luna martie a acestui an. Se intenţionează ca până la finalul lui 2014 panourile CoeLux să fie disponibile în magazinele de electrice şi electrocasnice.
Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina oficială, www.coelux.com