Ghid electrocasnice

Tado° Cooling, control inteligent pentru orice aparat de aer condiţionat

Ultimul trend în domeniul aparatelor electrocasnice este Wi-Fi. Punem Wi-Fi pe orice, chiar şi când ştim nu prea ajută la nimic, dar ne lăudăm că e „smart”. Şi, discret, i se adăugă un zero micuţ la preţ. Ceea ce nu se spune însă, este că de fapt aparatul n-a suferit nici o îmbunătăţire reală, iar funcţionalitatea „smart” adesea poate fi adăugată la modelele mai vechi într-un mod extrem de simplu şi de ieftin.

Termostatul inteligent Nest a cucerit publicul din SUA şi au apărut deja nenumărate imitaţii. Tado°, o companie germană, este prima care a conceput un produs asemănător, dar destinat aparatelor de aer condiţionat.

Cum am spus, aparate ca acesta se instalează extrem de simplu. În cazul de faţă este de ajuns să fie amplasat în aceeaşi cameră cu aparatul de aer condiţionat, de exemplu agăţat pe un perete. Atât. Nu trebuie trase fire (excepţie alimentarea), nu trebuie modificată clima, nimic complicat.

Sistemul de control inteligent Tado° Cooling se conectează prin Wi-Fi cu telefonul nostru mobil, iar cu aparatul de climatizare comunică prin infraroşii. Poate fi acţionat direct sau prin intermediul unei aplicaţii de pe smartphone. Practic ia locul telecomenzii clasice, însă depăşindu-l total ca şi funcţionalitate.

Tado° Cooling se poate utiliza cu aproape orice aparat de aer condiţionat existent, singura cerinţă fiind ca acesta să dispună de o telecomandă cu infraroşii. Poate fi aparat de tip split, fereastră sau mobil, nu contează. Îndreptăm telecomanda climei spre Tado° şi apăsând pe butoanele telecomenzii el va învăţa configuraţiile comenzilor. Mai departe posibilităţile sunt numeroase.

Din dotările Tado° Cooling:

Din funcţiile aplicaţiei de control al Tado° Cooling:

Pentru informaţii suplimentare sau cumpărarea dispozitivului, vizitaţi www.tado.com