Unora le place negrul. Gresia sau faianţa neagră, obiectele sanitare negre, electrocasnicele negre. Eu prefer culorile deschise, spaţiile luminoase. Dar trebuie să recunosc că negrul poate conferi o eleganţă anume în unele situaţii. Iar cei care doresc să aleagă această cale, au şi ei de unde alege. Deşi oferta este mai puţin bogată, există şi aparate electrocasnice negre. La exterior. Că dacă doriţi ca de exemplu şi interiorul combinei frigorifice să fie negru, nu numai exteriorul, opţiunile tind spre zero. Deocamdată…
Jenn-Air este un producător de electrocasnice de lux din Statele Unite ale Americii. A devenit faimoasă când, în 1961, a lansat primul aragaz cu hotă inversată încorporată. Era primul aragaz care nu avea nevoie de o hotă de bucătărie separată montată deasupra, având încorporată o hotă ale cărei fante de absorbţie se aflau distribuite în spaţiul dintre arzătoare.
În anii care au trecut de atunci, compania şi-a extins gama de produse, în special pe segmentul electrocasnicelor mari pentru bucătărie. Iar în octombrie 2014 Jenn-Air are în plan lansarea a trei combine frigorifice de lux de culoare neagră. Negre nu doar la exterior, ci negre şi în interior. Un negru intens, mat, de cărbune.
Combinele frigorifice Jenn-Air Obsidian vor şoca pe oricine va avea ocazia să le deschidă uşile, aşteptându-se la tradiţionalul interior alb. Negrul conferă un aspect flatant şi sofisticat acestei colecţii, oferind proeminenţă vizuală aparte conţinutului frigiderului. Umbra interioară dramatică extinde eleganţa exterioară a produsului şi la interior, punând alimentele pe un fundal care parcă scoate culorile în relief.
Gama Jenn-Air Obsidian va include trei combine frigorifice, una cu două uşi şi congelator în partea de jos, cu lăţimea de 91 cm şi două modele cu uşi duble tip French Door şi congelator în partea inferioară, cu lăţimi de 91 şi 107 cm. Toate trei vor fi disponibile atât în varianta încorporabilă, permiţând montarea unor panouri personalizate care să se îmbibe perfect cu dulapurile din bucătărie, cât şi ca versiuni de sine stătătoare, cu exterior de inox.
Alte dotări:
- iluminare interioară LED multipunct
- balamale articulate, care permit o integrare perfectă în cazul versiunilor încorporabile
- sertare cu închidere amortizată, similare cu cele utilizate la mobilierul de bucătărie premium
- TwinFresh® – sistem de control al climatului interior cu două evaporatoare şi două zone independente ca şi temperatură şi umiditate
- panou de control electronic
Produsele companiei americane Jenn-Air nu sunt prezente pe piaţa europeană, prin urmare cei care îşi doresc o combină frigorifică cu interiorul negru nu prea au soluţii la dispoziţie. Decât eventual un spray cu vopsea neagră…