Ghid electrocasnice

Stadler Form Viktor – purificatorul perfect pentru casa ta

Studiile au arătat ca aerul din interiorul casei poate fi de 6 ori mai poluat decât cel din mediul exterior. Ferestrele şi uşile care sunt închise majoritatea timpului conduc la un mediu închis, ce încurajează dezvoltarea bacteriilor şi virusurilor, scăzând astfel calitatea aerului respirat de tine şi de familia ta. Alţi factori care pot acţiona ca alergeni şi care provoacă neplăceri la unele persoane sensibile sunt praful, polenul, parul de animale sau sporii de mucegai. Pe de alta parte, particulele de fum şi compuşii organici volatili pot prezenta un risc pentru sănătate.

Tehnologia avansată a făcut ca purificatoarele de aer să devină din ce în ce mai capabile de a capta un număr foarte mare de bacterii, virusuri şi particule dăunătoare, asigurând un mediu optim şi sănătos.

Purificatoarele de aer sunt extreme de utile persoanelor care suferă de alergii, astm şi multe alte afecţiuni respiratorii.

Martin Stadler fondatorul companiei elveţiene Stadler Form recomandă purificatorul de aer Viktor, purificatorul ce are o eficienţă de până la 99.99%.

Performantele acestui purificator Viktor au fost dovedite prin teste stricte în laboratoare de testare a calităţii aerului.

Principiul de funcţionare a purificatorului de aer Stadler Form Viktor are la bază un sistem dezvoltat de filtrare a aerului, ce include 3 tipuri speciale de filtre: prefiltru, filtru HPP şi filtru de Carbon Activ.

De asemenea, Viktor poate aduce un miros divin în casa ta, prin utilizarea în dispozitivul special conceput a uleiurilor esenţiale naturale disponibile produse în Elveţia.

Purificatorul de aer Viktor este disponibil în 2 variante de culori: alb şi negru.

Purificatorul Viktor poate fi comandat online pe www.stadlerform.ro