Ravi, răcitor instant pentru vin

Dispozitiv racire instantanee a vinului

Când servim la sfârşitul zilei un pahar de vin alb sau roşu, cei mai mulţi dintre noi îl preferă la temperatura corectă, adică rece. Pentru unii este totuna sau cel puţin sunt împăcaţi cu el şi la temperatura camerei, dar pentru cei care nu situaţia este mai complicată. Cum puţini au răcitoare termoelectrice pentru vin, singura posibilitate este de a ţine sticla în congelator pentru 20 de minute înainte de consum.

Ravi Instant Wine Chiller reprezintă o alternativă foarte practică pentru răcirea vinului în momentul servirii. Dispozitivul se prezintă ca un dop din punctul de vedere al formei, dar mai voluminos. Şi chiar se fixează pe gâtul sticlei de vin asemenea unui dop.

Când turnăm în pahar, vinul care parcurge serpentina de inox din interiorul dispozitivului este răcit instant. Oţelul inoxidabil folosit în construcţia sa este identic cu cel folosit la rezervoarele de fermentare a vinului, deci un oţel care menţine toate caracteristicile băuturii şi nu-i alterează niciodată gustul.

Răcitorul pentru vin Ravi este construit asemenea acumulatoarelor de frig pentru lăzile frigorifice portabile. În perioada dintre utilizări el trebuie ţinut la rece, în congelator. Substanţa din interiorul său îşi păstrează temperatura scăzută timp de 90 de minute după scoaterea lui de la frig. Ca şi alte dispozitive cu substanţe acumulatoare de frig, acest răcitor se va spăla manual, nu în maşina de spălat vase.

Temperatura ideală a unui vin depinde de mai mulţi factori, printre care şi preferinţele personale. Aparatul dispune de o supapă de reglare a debitului care ne oferă un control asupra temperaturii vinului din pahar. Dacă alegem un debit mai mic, va rezulta un vin mai rece.

Dispozitivul de răcit instant vinul nu oferă un rezultat la fel de precis şi de constant ca un răcitor profesional de sticle de vin, însă este mic, simplu şi practic. Ocupă foarte puţin loc în congelator. Răceşte numai cantitatea de vin care este servită, iar sticla rămâne perfect uscată tot timpul. O sticlă rece s-ar umple repede de condens, ceea ce nu se întâmplă cu o sticlă aflată la temperatura camerei.

Răcitorul Ravi pentru vin poate fi cumpărat de pe Amazon.com, simplu sau la set cu un decantor de vin Ravi compatibil.

Facebooktwitter
You can leave a response, or trackback from your own site.

Răspunde

Powered by WordPress