Ktrack, şenile pentru biciclete

senile biciclete iarna

Ieri am scris despre bicicleta cu roţi late Surly Moonlander, o bicicletă perfectă printre altele şi pentru anotimpul zăpezilor. Cum însă puţini îşi permit achiziţionarea unei biciclete speciale pentru condiţii de iarnă, să vedem ce adaptări se pot aduce bicicletelor normale, pentru creşterea aderenţei şi a siguranţei la deplasarea pe gheaţă sau zăpadă.

Probabil cea mai la îndemână soluţie este înlocuirea cauciucurilor cu unele speciale pentru iarnă, dotate cu cuie metalice. Acestea asigură o bună aderenţă inclusiv pe gheaţă, însă se vor uza relativ repede pe suprafeţele deszăpezite.

Fără îndoială cea mai spectaculoasă soluţie constă în montarea pe bicicletă a unor şenile speciale pentru iarnă, Ktrack. Mecanismul este destul de simplu, dar cu un puternic impact atât vizual cât şi practic, ca aderenţă pe teren. Şenila constă dintr-o fâşie de cauciuc acţionată de roata din spate plus un angrenaj format de trei role de ghidare tip scripete care formează trenul de rulare.

În funcţie de locul unde va fi folosită bicicleta astfel modificată, roata din faţă se va păstra sau va fi înlocuită cu o talpă ca cea de schi. În oraş probabil ar fi preferabilă păstrarea roţii, pe când dacă vom folosi bicicleta într-o staţiune montană de exemplu, vom alege talpa de schi.

Există două versiuni de şenile Ktrack, ambele destinate bicicletelor de tip mountain bike. La unele şenila se trage peste cauciucul roţii din spate, fiind acţionată de către acesta, la altele se înlocuieşte complet roata din spate cu o alta, având un profil special pentru acţionarea şenilei.

Principalul dezavantaj al sistemului constă în frecarea suplimentară indusă de mecanismul de rulare mai complex. Aceasta va face pedalatul semnificativ mai obositor, chiar şi pe suprafeţe drepte. În acelaşi timp va dispărea total inerţia bicicletei. În momentul în care încetaţi a pedala, bicicleta se va opri pe loc.

Al doilea dezavantaj ar putea fi preţul destul de mare al şenilei Ktrack, de câteva sute de dolari. Deşi este posibil să le găsiţi mai ieftin pe siteurile chinezeşti de comerţ, unde abundă de ele, ca de exemplu pe Alibaba.com

senile biciclete zapada

Facebooktwitter
You can leave a response, or trackback from your own site.

Răspunde

Powered by WordPress